Totul despre cancerul de piele
    
SHARE
 
2016-11-25
Tehnica Mohs - cel mai bun tratament pentru cancerul de piele

Într-o lume tot mai sedusă de mirajul tratamentelor naturiste, medicii dermatologi trag semnale de alarmă serioase în privința riscurilor la care se expun persoanele care apelează la tot felul de leacuri pentru leziunile de piele. Și nu, nu sunt toate coșuri sau negi. Unele sunt cancere în toată regula, neglijate cu lunile pentru că nu dau semne. “Dacă tumora ar fi dureroasă, probabil pacientii s-ar prezenta din timp la medic, dar, din păcate, nici când rămân fără nas, nu acuză dureri! În faze avansate, tumorile sunt fie gigante, sângerânde, fie ulcerate, mutilante. De murit, se moare însă din cauza metastazelor în alte organe. Decesul e lent și chinuitor și e păcat să se ajungă aici când majoritatea tumorilor depistate la timp sunt vindecabile prin operație”, avertizează dermatolog Mihaela Leventer, coordonatoarea clinicii “Dr. Leventer Centre” și a fundației Dr. Leventer pentru sănătatea pielii.

Medicii dermatologi atrag atenția pacienților să nu se lase păcăliți de termenul “bio, natural” în ceea ce privește unguentele și cremele pentru piele, vândute în magazinele cu produse naturiste. Indiferent de ceea ce conțin, nu au studii științifice, nu au nicio validare din partea lumii medicale și sunt periculoase pentru că din cauza lor, pacienții amână mult momentul terapiilor care pot trata cancerul de piele și pot prelungi substanțial viața.

“Primul pas este diagnosticul corect care se stabilește prin biopsie. Operația pentru îndepărtarea tumorii este esențială. Alte mijloace de tratament ca electrodesicarea, crioterapia, radioterapia, imunoterapia se aplică în unele situații particulare și de multe ori, completează intervenția inițială. Se tratează diferit tumorile recidivante, cele metastatice, tumorile întinse inoperabile sau cele la persoane vârstnice ori imunosupresate” afirmă specialiștii din cadrul “Dr. Leventer Centre” care se confruntă în fiecare zi cu cazuri foarte grave. Tot ei sunt cei care recomandă chirurgia Mohs, de departe metoda de top pentru cancerele de piele. Tehnica Mohs constă în îndepărtarea rând pe rând a straturilor cutanate afectate de cancer, până când nu rămâne decât ţesutul sănătos.

“Această metodă permite verificarea extinderii tumorale în timpul intervenției: laboratorul ghidează chirurgul dermatolog în timpul operației, cartografiind rădăcinile tumorii până la marginea lor. În felul acesta, se conservă țesutul sănătos, este îndepărtat tot țesutul bolnav și doar el. Oferă cea mai înaltă rata de vindecare față de toate celelalte mijloace terapeutice și se poate aplica mai multor tipuri de cancere cutanate. Metoda este foarte importantă pentru tumorile feței și scalpului unde trebuie să te descurci pe arii foarte mici și dificile cum sunt pleoapele, buzele, urechile sau nasul”, explică dr. Mihaela Leventer modul cum astăzi se poate trata cu succes cancerul de piele.

La ora actuală, aproximativ 3 milioane de oameni se îmbolnăvesc anual de cancer de piele, conform statisticilor Organizației Mondiale a Sănătății. Unul din 3 cancere diagnosticate este situat la nivelul pielii.

Mara Botezatu
2017-01-24 21:06:45
Unde se poate face acest tratament ?
Echipa canceruldepiele.ro
2017-01-25 18:26:34
Tratamentul cancerelor cutanate prin chirurgia Mohs se poate face in cadrul centrului dermatologic Dr. Leventer Center din Bucuresti. Pentru mai multe detalii, va invitam sa accesati pagina web a centrului:
http://drleventercentre.com/dermatologie/servicii/chirurgia-mohs-a-cancerelor-cutanate-14.html

Întreabă specialistul
Adresa de email nu va fi publicata. Campurile marcate cu * sunt obligatorii







TRIMITE
CITEŞTE ŞI:
2016-11-25
În prag de sărbători, nu lăsă pe ultima sută de metri tratamentul de înfrumusețare
2016-11-25
Sporturile de iarnă şi riscurile asupra pielii
2016-11-25
Dr. Mihaela Leventer: “În cancerul de piele, nu ajută stilul vegan, vegetarian sau dietele restrictive”
2016-11-25
Tehnica Mohs - cel mai bun tratament pentru cancerul de piele
2016-11-21
Nu tratați singuri alunițele sau alte leziuni ale pielii pentru că se pot agrava!
2016-11-21
Compresele reci cu ceai de mușețel sau lapte pot ajuta în cazul arsurilor solare
2016-11-21
Dr. Leventer: medicul salvează viața unui pacient cu cancer dacă i se dă posibilitatea de a ajuta la timp
2016-11-16
Biopsia cutanată, analiza fără de care nu este posibil un diagnostic corect
2016-11-10
Ce este necesar să faci dacă ai exagerat cu statul la soare în sezonul estival?
2016-11-07
Sfaturi sănătoase pentru pielea ta
2016-11-07
Atenție la acnee, punctele negre sau coșurile nu trebuie stoarse
Un proiect dezvoltat de:
©2015
Cu sprijinul: