Totul despre cancerul de piele
    
SHARE
 
2016-05-23
Aluniţele şi cancerul de piele

Aluniţele sunt denumite medical nevi pigmentari şi reprezintă acumulări de melanină, pigmentul care protejează pielea şi dă aspectul de bronz. În mod normal, cei mai mulţi dintre noi avem în medie în jur de 20 de aluniţe pe piele, care nu sunt deloc periculoase. Însă, oricât am fi de obişnuiţi cu prezenţa lor pe piele, fie că sunt pete sau mici excrescenţe, trebuie să fim conştienţi că aluniţele pot deveni periculoase la un moment dat.

Putem sta liniştiţi dacă aluniţele nu-şi modifică dimensiunile, dacă au margini regulate şi dacă nu-şi schimbă în timp culoarea şi dacă sunt de mici dimensiuni. Însă, chiar şi aşa, trebuie să le semnalăm unui dermatolog, singurul în măsură să spună dacă aluniţele sunt în regulă sau dacă e cazul să ne alertăm.

Deşi mult timp s-a crezut că de aluniţe nu e bine să te „atingi” dermatologii sunt de părere că această credinţă populară trebuie înţeleasă mai degrabă că nu e voie să răneşti o aluniță şi că ele trebuie operate după reguli clare atunci când devin periculoase. O operaţie făcută la timp salvează viața.

Traumatismul considerat cel mai periculos pentru piele este expunerea excesivă la soare. Persoanele care au avut membrii ai familiei afectaţi de cancer cutanat sunt mai expuse acestui risc.

Aluniţele periculoase se numesc nevi activi sau displazici şi statisticile spun că până la 8% din populaţia cu piele albă le are. Persoanele cu astfel de aluniţe, care nu se transformă neapărat în cancer, au un risc de până la 12 ori mai mare de a face cancer decât persoanele care nu au acest tip de aluniţe. 80% dintre melanoame apar pe un nev existent, însă doar un nev din 800 de mii devine malign.

În aceste condiţii, aluniţele trebuie evaluate periodic de către un dermatolog. De asemenea, nu trebuie neglijat faptul că nevii activi, se pot localiza oriunde pe corp, sub unghii, pe scalp sau în zona genitală.

Dacă aveţi multe aluniţe, dermatologul va întocmi o hartă a lor şi vă va recomanda evaluarea periodică a acesteia în funcţie de gradul de risc. Controalele se fac la 3-6 luni sau chiar la un an distanţă dacă nu sunt riscuri importante. Chiar şi persoanele care nu au aluniţe ar trebui să viziteze dermatologul din când în când pentru un control de rutină.  Aceasta este modalitatea prin care medicii se asigură că nu le scapă nicio modificare de dimensiune, culoare şi structură a aluniţelor.

Întreabă specialistul
Adresa de email nu va fi publicata. Campurile marcate cu * sunt obligatorii







TRIMITE
Truta marcela
0000-00-00 00:00:00
Am fost diagnosticata cu carcinom bazocelular mam oprerat deocamdata e totul bine dar cind mam dus cu rezultatul biopsiei la dna doctor dermatolog a spus ca o data pe an sa vin la conteol .Eu intreb pot sta linistita fiindca mai am mici negi pe piele dar dna.dr.nu mia spus nimic.va multumesc ca ne oferit ocazia sa vrb.cu specialist
2016-11-08 13:06:04
Buna ziua, doamna Truta,

In situatia in care carcinomul a fost extras prin excizie clasca, nu stim daca s-au scos toate "celulele bonave" si exista sanse sa reapara. Prin urmare este necesara monitorizarea permanenta. Legat de negi, recomandarea este sa ii scoateti, daca sunt negi.Pentru scoaterea lor exista mai multe solutii, dar medicul este cel care hotaraste.

Daca mai aveti intrebari, va stam la dispozitie!
g.tita
2017-02-12 18:40:38
buna ziua,d-na doctor
la o alunita mi s-a spus ca as fi suspenta de carcinom
intr- o biopsie amanuntita s-a dovedit a fi melanom nodular indice breslow 2.7mm (pT3a)nivel clarkIv
CE TREBUIE SA FAC IMEDIAT
va multumesc anticipat,
Dr. Mihaela Leventer
Medic primar dermatolog
Fondatorul Centrului Dr. Leventer
2017-02-13 14:40:53
Buna ziua,
Din acest moment lucrurile nu mai tin de noi (dermatologie), pentru că exista deja biopsia. Recomand efectuarea analizei ganglionului santinela si luarea in evidenta in serviciul de oncologie.
Multa sanatate!
Crisan Luna Maria
2017-08-20 15:31:01
De aproximativ 2 luni de zile am o pata roșie pe spate, ar putea fi melanom? Nu e tare la atingere și nu e pata rotunda.
Dr. Mihaela Leventer
Medic primar dermatolog
Fondatorul Centrului Dr. Leventer
2017-08-24 11:18:47
Bună ziua,
Din descrierea dvs. nu cred ca este melanom, dar e bine să faceți o consultație la dermatolog.
Mulțumim.
O zi bună!

Condrici Ionela
2017-08-22 13:57:28
Buna ziua?
Ce inseamna cand simti o arsura in interiorul unei alunite?
Va multumesc anticipat!
Dr. Mihaela Leventer
Medic primar dermatolog
Fondatorul Centrului Dr. Leventer
2017-08-24 11:19:20
Bună ziua,
Alunițele nu sunt dureroase. Este posibil să dezvoltați o foliculită. Ar fi bine să fiți consultată de un dermatolog.
Mulțumim.
O zi bună!
CITEŞTE ŞI:
2017-07-05
Ai o întrebare despre cancerul de piele?
2017-06-05
Alunițele și riscul de cancer de piele
2017-05-05
Soarele, tutunul și mișcarea în aer liber
2017-04-25
Tehnica Mohs - cel mai bun tratament pentru cancerul de piele
2016-11-25
Sporturile de iarnă şi riscurile asupra pielii
2016-11-21
Nu tratați singuri alunițele sau alte leziuni ale pielii pentru că se pot agrava!
2016-11-16
Biopsia cutanată, analiza fără de care nu este posibil un diagnostic corect
2016-11-10
Ce este necesar să faci dacă ai exagerat cu statul la soare în sezonul estival?
2016-11-07
Sfaturi sănătoase pentru pielea ta
2016-05-25
Cancerul de piele, depistat în fază incipientă, poate fi învins!
2016-05-20
Ce este cancerul de piele?
Un proiect dezvoltat de:
©2015
Cu sprijinul: