Canceruldepiele.ro
 

Tipuri de cancer de piele

Melanomul malign

Carcinomul bazocelular

Carcinomul spinocelular

Dermatofibrosarcoma protuberans

Sarcomul Kaposi

Nevul atipic

Keratoza actinica

Keratoza seboreica
 

NEVUL ATIPIC

 

Nevii sunt formatiuni ce apar la nivelul pielii sub diferite forme si culori, cunoscute popular sub denumirea de “alunite”. Ele pot fi hemisferice sau usor reliefate sau pot avea forma unei pete. Culoarea lor (in majoritatea cazurilor) variaza intre diferite nuante de maro. Apar in cursul vietii dar exista si nevi ce apar la nastere, cunoscuti sub denumirea de nevi (alunite) congenitali. Apar mai frecvent in perioada pubertatii si adolescentei dar aparitia lor la o varsta mai mare de 50-55 ani este neobisnuita.
Uneori pacientii confunda nevii (alunitele) cu alte excrescente ale pielii precum papiloamele virale denumite popular “negi”. Alteori, diferite formatiuni ale pielii pot semana cu “alunite” precum keratozele sau verucile seboreice. Diferentierea clara intre acestea necesita un consult dermatologic.

 


• Ce sunt nevii atipici?


Nevii atipici reprezinta o categorie de “alunite” ce au o forma asimetrica (nu sunt rotunde sau ovalare) si au mai multe culori pe suprafata lor. Frecvent pot prezenta prelungiri in periferia lor sau sunt colorati neuniform in diferite nuante intre negru, gri, brun inchis si deschis sau chiar rosiatice. De obicei o jumatate a alunitei nu seamana cu celelalta jumatate. Sunt “alunite” ce isi pot modifica forma, culoarea sau dimensiunile relativ repede, in curs de cateva luni.


• De ce pot fi periculosi nevii atipici?


Astazi se considera ca acest tip de “alunite” atipice pot dezvolta un melanom. Melanomul este o forma de cancer cutanat ce poate avea consencinte grave si de aceea diagnosticul si extirparea lui in stadii incipiente este foarte importanta pentru salvarea vietii pacientului. Avand in vedere acest fapt, nevii atipici trebuie urmariti pentru a exclude dezvoltarea unui melanom.
Exista persoane care au numerosi nevi atipici si uneori acest lucru poate avea caracter ereditar. Exista familii in care membrii familiei pot avea mai mult de 50 de nevi dintre care numerosi pot fi nevi atipici. In cazul acesta discutam despre Sindromul Nevilor Atipici Familiali (Familial Atypical Nevus Syndrome). Acesti pacienti au un risc mai mare decat restul populatiei pentru dezvoltarea melanomului


• Ce pot face pacientii?


Pacientii care observa pe corpul lor alunite cu forme neobisnuite (nu rotunde sau ovalare) sau alunite ce cuprind mai multe culori pe suprafata lor trebuie sa consulte dermatologul. Acelasi lucru este valabil si in cazul in care pacientul a observat cresterea rapida a unei alunite sau modificarea formei sau culorii acesteia intr-un interval relativ scurt (de cateva luni).


• Ce face dermatologul?


Dermatologul examineaza “alunitele” unui pacient pentru a stabili eventuala prezenta unor nevi “atipici”. Astazi, avem posibilitatea prin intermediul unui aparat portabil, dermatoscopul, sa observam elemente invizibile cu ochiul liber. Aceste elemente ne pot oferi o apreciere mai corecta a unui nev atipic. Prin intermediul acestui aparat avem posibilitatea sa stocam imagini digitale ale nevilor atipici, efectuand un examen care se numeste harta dermoscopica. Aceasta harta a alunitelor ofera posibilitatea urmaririi periodice a acestor “alunite” atipice pentru a depista devreme eventuale modificari periculoase. Sunt totusi situatii in care dermatologul recomanda de la bun inceput extirparea chirurgicala a unor alunite atipice fie pentru a exclude prezenta unui melanom, fie pentru motive de preventie.


INTREBARI FRECVENTE


• Nevul atipic este malign (cancer cutanat)?


Nu!!! Acest tip de alunita este complet benign. Uneori forma si culorile lui pot simula un melanom dar nevul atipic nu este melanom sau alta forma de cancer cutanat. Urmarirea acestor alunite se face datorita posibilitatii de a se tranforma in melanom.


• Cat de frecvent este nevul atipic si cat de frecvent se transforma in melanom?


Nevul atipic este relativ frecvent dar posibilitatea lui de a se tranforma in melanom este mica. Acest risc creste daca pacientul are numerosi nevi atipici, istoric personal sau familial de cancer cutanat si arsuri solare suferite chiar din copilarie.


• Ce este de preferat? Sa urmarim sau sa extirpam chirurgical nevii atipici?


Avand in vedere ca nevii atipici sunt relativ frecventi si posibilitatea lor de a dezvolta melanom este mica, urmarirea prin harta dermatoscopica este o masura preventiva eficienta. Totusi, sunt situatii in care dermatologul recomanda indepartarea lor pentru a exclude prezenta unui melanom sau pentru motive preventive.


• Indepartarea nevilor atipici implica riscuri?


Excizia chirurgicala a nevilor atipici nu reprezinta riscuri altele decat cele prezente in orice operatie efectuata sub anestezie locala. Indepartarea chirurgicala a “alunitelor” suspecte poate salva vieti.



 Copyright 2010 - 2013    Cancer de piele | Noutati | Articole | Cont nou | Contact